Traim intr-o lume in care timpul nu ne ajunge, prietenii dispar incet-incet, goana dupa mai mult incepe sa stapaneasca si frumosul se pierde pe zi ce trece. Am citit nu de mult urmatoarele vorbe spuse candva de Aristotel : “Without friends no one would choose to live, though he had all other goods…”
Prieten adevarat iti este acela care prin orice metode incearca sa te ajute sa te cunosti pe tine, sa te invete sa ai sufiecienta incredere in tine si in deciziile tale, sa-ti arate ca perceptia pe care o ai despre tine si despre lume nu este cea mai buna. Prieten adevarat este cel care te forteaza sa gandesti, sa inveti ca niciodata nu e prea tarziu sa faci ceva ce-ti doresti cu adevarat, sa te ajute sa inveti ca poti culege stele dar sa ramai cu picioarele pe pamant. Prieten adevarat este cel care te ajuta sa te regasesti, este cel care iti deschide ochii pentru a vedea clar lucruri pe care din motive obiective sau subiective pana la un moment dat nu le vedeai sau nu doreai sa le vezi. Prieten adevarat este acela care indiferent de varsta si de situatie reuseste sa te faca sa-ti dai seama ca viata poate fi frumoasa cu adevarat daca esti in stare sa alegi din ea numai ceea ce te poate face fericit. Prieten adevarat este persoana care te provoaca sa gandesti, sa te analizezi, sa vezi daca nu cumva tu esti singurul vinovat pentru toate nenorocirile si supararile pentru care ti-ai invinovatit soarta, refuzand sa accepti ca esti singurul vinovat. Chiar daca la un moment dat ai crezut ca doar te injoseste, daca ai curajul sa recunosti ca ceea ce a facut a fost spre binele tau, sa te analizezi si sa te hotarasti sa schimbi ceea ce nu te avantajeaza, atunci este un prieten adevarat si trebuie sa fi recunoscator ca ai intalnit un asemenea OM.
Cred ca orice prietenie are de fapt la baza o relatie de schimb…fiecare are nevoie de ceva ce poate sa-i ofere celalalt. pai si schimbul de prietenii nu e tot un schimb? reducand la simplul absolut, aminteste-ti de anii de scoala cand ni se punea intrebarea aia stupida imi dai prietenia ta?… zambesc! dar acuma, privind cu ochii adultului, imi dau seama ca in inocenta noastra nu eram chiar prostovani. ceream ceea ce ne doream, nu impuneam, nu furam, nu ne strecuram pe sub piele, nu intram cu bocancii murdari de noroi. intrebam si asteptam raspunsul. iar in urma lui, mergeam sau nu mai departe, facand schimb de prietenii , pentru ca intotdeauna exista aceasta reciprocitate, venita odata cu raspunsul afirmativ. Ce e prietenia de fapt intr-o lume in care totul e relativ? e o incantare de idei…un lung sir de compromisuri….o strangere de mana si o deschidere de inima…placerea de a-ti bea cafeaua insotit? Strain de mine acest cuvant…straina de mine aceasta stare desi mi-o doresc si o caut neincetat zi si noapte in ochii semenilor. Cite cuvinte frumoase circula in aceasta lume “simte soarele cum iti incalzeste pielea, priveste curcubeul daca nu mai ai nici o speranta, gusta picaturile de ploaie daca te incearca setea, asculta vuietul vantului atunci cand te copleseste tristetea si simte-ma pe mine aproape daca nu mai ai pe nimeni” – nu cuvinte care iti incanta sufletul. Ai gasit o persona care iti da fiori ca esti langa ea, hm… este greu sa-ti stapanesti nelinistile interioare atunci cand iti strange mana la despartire, ai vrea sa nu te desparti niciodata de el, ai vrea sa-ti patrund in trup si sa fie prezent tot timpul in tine in fiinta ta.
