Hai hui...

Alergam hai hui prin mrejele tonelor de biti ai lumii informatici moderne, conversatii puerile si de foarte multe ori lipsite de sens, divagatii si irealitati, minciuni si deziluzii. Privesc multitudinea de ferestre a lui yahoo mesenger si constat ca este o lume foarte pestrita. O lume cu vieti obosite inca din frageda copilarie, o lume debusolata de lipsa de caldura a familiei, oameni care alerga prin hatisurile cuvintelor aruncate la intamplare, cuvinte ce suna frumos dar care nu reprezinta autorul.
Este o vara tarzie, in care frunzele copacilor tind sa se pregateasca de dans in vantul toamnei ce tinda sa vina mai devreme. Nu gasesc nimic in acesta zi de vara, sunt obosit de cuvinte spuse in van, de caractere umane depreciate, noroc cu cateva persoane vechi in lista mea de mesenger, care uneori mai gandesc pamantean, cu care mai poti dialoga si vorbi de lumea in care traim.
Merg spre casa destul de tarziu si obosit, dupa o zi de serviciul incarcat de micile preocupari ale responsabilitatilor ce-mi revin, pasesc pe trotuarul ce defileaza de alungul bulevardului, un trotuar ce sta ascuns in intuneric, parca si el vrea sa ascunda ceva, poate imperfectiunile din asfalt, gropile si chiar lipsa capacelor de canal. Ce lume pestritza chiar si in natura. Merg agale fara un sens, doar scopul de a ajunge acasa, merg si gandurile zboara in cotloanele vietii mele. Woow viata mea ? Ce este viata mea? Cititorule ce este viata ta?
Bine iti voi spune ce este viata mea, cine sunt eu in viata mea, ce fac eu pentru viata mea. Nu incerc sa te obosesc ochiule ce alergi pe aceste litere dar imi place sa dau sens cuvantului ca atare si precum limba romana are o sumedenie de interpretari prefer sa subliniz anumite cuvinte si nuante. Dar nu incerc sa ma joc cu rabdarea ta de ochi ce este atent la detalii, ce trimiti sufletului caldura luminii care te ajuta sa-ti ti corpul vertical.
De copil am fost atras de litere, de cuvinte, de flori si poezie. Am fost atras de ploaie si vant, de pasarile si frunzele ce zboar pe cerul senin sau in bataie vantului. Am fost atras de caldura oamenilor ce m-au inconjurat. Am inceput scoala au inceput deceptiile si durerea sufletului, nu de teama orelor sau a unor profesori mai rigizi. Te intrebi atunci de ce? Pai sa-ti spun numai in cateva cuvinte, o familie perfecta se bazeaza pe respect reciproc si pe un climat de liniste, traind alaturi de un tata vitreg la ce-i 7 ani ai mei viata tinde sa devina un calvar, copilaria dispare incet, candoare si frumusetea lucurilor si a faptelor care mi-lea insuflat bunica din partea mamei au disparut. Casa devine un miros de butoi plin de vin, pe mama o vad doar o servitoare ce cauta sa-si vada fiul mare. Cat de departe mi se pare totul, uneori credeam ca am uitat trecutul, dar sunt lucruri care nu se uita, sunt fapte ce nu se sterg, ele raman acolo undeva la nivelul de conservare. Zilele trecute am fost la mare, si stateam pe plaja, ma uitam cum mana prietenului meu modela un cerc in nisip si urmaream linistea cu care desena acea forma geometrica, cautam sa-i vad ochii si sa simt ce-i ofera aceasta liniste, sa vad unde ii este gandul, nu am reusit sa vad, dar ceva imi spune telepatic ca alerga prin firele de nisip. Caut alaturi de prietenul meu sa vad in fiecare firicel de pulberea albicioasa trecutul acestei pulberi. Cercul si linistea cu care este modelat oare confera un calm, da nisipul este foarte tihnit, apa nu ajunge la el, nu este nici o adiere de vant, totul este calm. Dar ce este in urma fiecarui strop de nisip, dar in spatele nostru? De multe ori uitam de unde venim, uitam cine suntem, ce vrem. Ne trezim dimineata speriati de un vis, transpirati de un cosmar, deschidem ochii si privim afara, ne trezim iar in banalitatea zilei si mediului in care traim. Nisipul, mare m-au trimis in trecut, am fost expediat in viata fara de griji alaturi de bunica mea, m-am trezit in valvataia certurilor produse de alcoolul ce dadea barbatia tatalui meu. Doamne nu stiu daca as putea face o statistica a clipelor frumoase si a celor urate. Mai bine nu, ca sigur m-ar urmari si acum. Prietenul meu are un fel minunat de a fi transant in a expune, tace. Da poate este bun punctul lui de vedere, dar nu poti sta in spatele unei linisti care nu-ti expune ce vrem, ce dorim. Ma bucur ca in linistea lui desena pe nisip, deci se exprima prin forme, cercul… ce forma perfecta. Dar unde este armonia clipelor din copilarie, unde este exuberanta si surasul clipelor de dezmierdare, da pare o retorica intrebare. EL, este numele prietenului meu, este numele sufletului meu ce ma urca in ceruri de fericire ce ma scutura de pamant cand nu stiu sa merg drept, cand gresesc. Da EL este un alint real al unui suflet care ma facut sa-mi redescopra indentitatea si sa ma rup de lumea bitilor, sa ma rup de indentitatile false ale unor indivizi ce le este teama sa spuna ca nu sunt ei, le este teama sa vada ca din cauza unor lipsuri importante de afectiune au devenit sclavii unor indentitati ce nu le apartine. M-am rupt de un non-sens si m-am trezit matur fiind ca am trecut prin viata si nu am fost fericit, el, prietenul meu ma trezit din lehamitea de viata, ma scos din greata vietii. Chipul lui cand sa intalnit cu al meu si-au vorbit, ce? Nici astazi nu stiu. Nu stiu ce poata vorbi sufletele noastre, asa de diferite si totusi asa de alaturate de mereu spui ca-i un singur suflet o singura inima.
Ce este viata mea prinsa de durere si zbucium cum sa visez cand nu dorm, ce este viata mea atunci cand soarele sta intr-o eclipsa si rare ori mai arunca o raza de caldura catre un suflet racit de tristete si nefericire.
Merg pe trotuarul intunecat, si vantul tinde sa fie racoros, ori sunt obosit si asa simt ultima adiere a verii. Este liniste pe strada, si inima alerga precipitata, mi se rascolesc din nou gandurile iar ma precipit prin gunoaiele vietii. Of, dar sunt obosit de gunoaie, de trecut. Ma opresc de a mai privi in urma mea, uite zambesc in noapte, dar ciudat nu poate nimeni sa ma vada ca, chiar zambesc. Prietene unde esti sa vezi ca zambesc deschis catre tine, ca tu mai invatat din nou sa zambesc. Oftez adanc, ca departe este primul meu zambet de fericire, tare departe, si parca acum este doar un mic feedback a celor clipe, mic pentru ca acum constientizez ca poate fi doar in trecere pe fata mea, in sufletul meu. Dar ce fac eu sa-l opresc definiv in mine. Nu mai vreau clipe pusti si intunecate, doar eu si ce-L de sus mai poate sti care-mi este destinul.
Dar nu nu mai alerg, si caut o conversatie – expunere mai bine spus, catre iubirea sufletului meu:
Suntem atat de naivi cateodata. Fugim deseori de simplitatea unor cuvinte rostite, de starea interioara din noi. Nu am recunoaste nici in ruptul capului ceea ce simtim si ne face bine. Ducem povara propriului orgoliu. Nu mai stim sa zambim din simplitate, nu mai apreciem sinceritatea. Ne e teama sa fim generosi in cuvinte frumoase. Ne-am pierdut eu-l interior. Privim si nu vedem nimic. Ascultam , dar nu auzim nimic. Atingem si nu simtim decat pustiu. Am uitat ce inseamna MULTUMESC. Pentru cele mai simple lucruri care ni se intampla. Pentru orice vorba frumoasa. Pentru fiecare zambet.

Uitam ca sunt oameni care depind de surasul nostru de dimineata, oameni care supravietuiesc din aprecierile noastre, care traiesc si respira prin noi. Care nu stiu sa traiasca decat facandu-ne pe noi fericiti …iubindu-ne. Oameni care isi cladesc iubirea din aprecierile noastre. Cuvintele au o putere stranie asupra noastra. Ele pot distruge sau ridica . Totul depinde de ton. Una e cand spui :,, apreciez faptul ca m-ai sunat sa-mi spui de tine” si alta ,,te-ai gandit sa suni sa ma anunti si pe mine de tine? Daca in prima arata aprecierea si se simte voalat o incurajare , in cealalta e fara dubiu reprosul, nemultumirea . Discutia poate deveni periculoasa doar folosind tonuri diferite. Indiferent de gandurile noastre nevinovate. Putem avea intentii bune si sa sfarsim jignind din numai cateva vorbe gresite in exprimare. Iubirea nu inseamna intotdeauna numai ce-ti doresti sa se indeplineasca , ci si ceea ce oferi .
O mare importanta o are increderea in faptele lui. Si sa aratam aceasta convingere. Pentru ca atunci cand incurajam si aprobam gesturile si cuvintele frumoase , nu facem decat sa motivam si pe celalalt sa se poarte incontinuare asa. Eliminam neincrederea, teama de-a ne exprima. Insuflam curaj. Forta si putere de-a continua. In fiecare dintre noi exista un potential pe care il descatusam prin niste simple cuvinte de incurajare.
Nu incurajam pe nimeni fortand sa faca ceea ne dorim noi, ci trebuie ca si celalalt sa vrea. Cuvintele noastre dau doar increderea de care au nevoie, curajul necesar de-a face primul pas. Insa tonul folosit poate sa exprime iubire si intimitate sau condamnare si judecata. Dragul meu prieten si iubit, alerg hai hui prin neantul sufletului meu cautand raspunsurile vietii mele si nu gasesc decat ultimul an, adica nu gasesc altceva decat ceace am gasit prin tine . Da de multe ori te-am dezamagit, cu neincrederea mea cu insitentele si plicticoasele mele stari. Dar nu au fost altceva decat trairile alaturi de tine. Vezi tu, da, tu esti un om camelon, sufletul tau vrea sa prinda aripi dar ceva il doboara, ceva ii ia elanul. De multe ori am simtit ca vrei sa te inalti, ca vrei sa zbori, dar fortza ta este amputata de trecutul tau, nu dai voie inimii tale si sufletului sa o ia de la inceput. Sau daca o faci mergi cu neincredere, pentru ca alegi un drum paralel si nu este bine. Vine o zi in viata fiecaruia in care te simti singur. Si singuratatea cea mai apasatoare vine din sufletul nostru, din nemultumirile pe care le-am strans pe furis, din lacrimile ce le-am ascuns de vazul tuturor, din furia din interior cu care iti macini gandurile interzise.
Fericirea unei clipe nu vine din confortul unui trai linistit, nici din minciunile si zambetele false aruncate din obligatie, ci din senzatia magica a unei atingeri mult asteptate. Sa simti prin toti porii ca ti-e bine, cand zambesti larg, fara sa vrei. Si ATUNCI NIMIC SI NIMENI NU MAI CONTEAZA. Doar ca e un vis in care te trezesti mai mereu singur, nevoit sa ridici din umeri a neputinta si in care singurul gest posibil este sa astepti implinirea unei minuni. Si atunci inveti sa ierti. Te iert, poti sa-l spui la infinit daca o si poti face. Si iata cum ar suna un lung sir al cuvintelor: Pentru toate noptile in care am dormit fara tine, fara sa-mi zica nimeni ,,noapte buna”, fara sa ma inveleasca si sa ma sarute usor, fara acel zambet grijuliu. Te iert, pentru toate dorurile pe care le-am purtat in suflet si toate lacrimile care le-am varsat pentru ca nu erai langa mine, pentru neatingerile de care m-ai privat si toate sarutarile pe care nu mi le-ai dat, pentru timpul pierdut departe de mine, pentru privirile in gol si pustietatea din jurul meu, pentru nelinistea din suflet si teama ce ma cuprinde ori de cate ori iti strig numele si nu ma auzi, pentru toate dorintele mele neimplinite si visele mele prea frumoase ca sa fie adevarate. Te iert, pentru oftarile mele, pentru suspinele din somn, pentru lipsa unor cuvinte blande, pentru umarul care-mi lipseste si caldura bratelor tale care nu ma mai primesc in stransoarea lor, pentru zambetul absent si durerea ce-o port in suflet mereu. Te iert, pentru fiecare zi ce trece departe de tine, pentru fiecare vorba aruncata in graba, pentru lipsa mainii tale sa ma ridice si absenta unei incurajari cand mi-e greu, pentru toate sperantele mele ravasite si aruncate departe de NOI. Te iert, pentru linistea din sufletul nostru. Te iert , te iert, pentru a ramane perfecti pentru totdeauna. Uneori cred ca totul este o joaca stupida. Daca nu ar fi sufletul meu care imi usuca gura, daca nu ar fi inima care bate de multe ori mult prea tare si eu nu-I pot face fata, as crede ca este un simplu joc. Da prietene, vezi ca si saruturile tale sunt adevarate, si ma uit de multe ori in ochii tai care imi spun ca ai dori sa explodezi sa arunci in mine cu tot ce te doare, ca ai vrea sa urli sa uiti tot ce te-a lovit. Privesc de multe ori mainele tale care acum parca nu mai au curajul sa-mi stranga mana asa cum o faceau, de teama sau emotiile care sau oprit undeva in tine. Da omul meu mic si drag, poate ca nu sunt acel om care l-ai vazut tu initial, dar nu cred ca sunt unul pe care sa-l fi mai intalnit pana acum. Te simt cand vrei sa te indepartezi de mine preferand sa fi singur, dar nu este bine iubire sa faci asta, nu pentru ca singuratatea este ucigatoare, lasa mana asta istovita dar mai iubitoare ca nicicand sa-ti mangaie buzele si obrazul trist, lasa mainile mele sa-ti ajute sufletul apasat de ceace nu am dorit sa fim. Dar suntem in prezent, acum si privim catre viitor.