Hai hui...

Alergam hai hui prin mrejele tonelor de biti ai lumii informatici moderne, conversatii puerile si de foarte multe ori lipsite de sens, divagatii si irealitati, minciuni si deziluzii. Privesc multitudinea de ferestre a lui yahoo mesenger si constat ca este o lume foarte pestrita. O lume cu vieti obosite inca din frageda copilarie, o lume debusolata de lipsa de caldura a familiei, oameni care alerga prin hatisurile cuvintelor aruncate la intamplare, cuvinte ce suna frumos dar care nu reprezinta autorul.
Este o vara tarzie, in care frunzele copacilor tind sa se pregateasca de dans in vantul toamnei ce tinda sa vina mai devreme. Nu gasesc nimic in acesta zi de vara, sunt obosit de cuvinte spuse in van, de caractere umane depreciate, noroc cu cateva persoane vechi in lista mea de mesenger, care uneori mai gandesc pamantean, cu care mai poti dialoga si vorbi de lumea in care traim.
Merg spre casa destul de tarziu si obosit, dupa o zi de serviciul incarcat de micile preocupari ale responsabilitatilor ce-mi revin, pasesc pe trotuarul ce defileaza de alungul bulevardului, un trotuar ce sta ascuns in intuneric, parca si el vrea sa ascunda ceva, poate imperfectiunile din asfalt, gropile si chiar lipsa capacelor de canal. Ce lume pestritza chiar si in natura. Merg agale fara un sens, doar scopul de a ajunge acasa, merg si gandurile zboara in cotloanele vietii mele. Woow viata mea ? Ce este viata mea? Cititorule ce este viata ta?
Bine iti voi spune ce este viata mea, cine sunt eu in viata mea, ce fac eu pentru viata mea. Nu incerc sa te obosesc ochiule ce alergi pe aceste litere dar imi place sa dau sens cuvantului ca atare si precum limba romana are o sumedenie de interpretari prefer sa subliniz anumite cuvinte si nuante. Dar nu incerc sa ma joc cu rabdarea ta de ochi ce este atent la detalii, ce trimiti sufletului caldura luminii care te ajuta sa-ti ti corpul vertical.
De copil am fost atras de litere, de cuvinte, de flori si poezie. Am fost atras de ploaie si vant, de pasarile si frunzele ce zboar pe cerul senin sau in bataie vantului. Am fost atras de caldura oamenilor ce m-au inconjurat. Am inceput scoala au inceput deceptiile si durerea sufletului, nu de teama orelor sau a unor profesori mai rigizi. Te intrebi atunci de ce? Pai sa-ti spun numai in cateva cuvinte, o familie perfecta se bazeaza pe respect reciproc si pe un climat de liniste, traind alaturi de un tata vitreg la ce-i 7 ani ai mei viata tinde sa devina un calvar, copilaria dispare incet, candoare si frumusetea lucurilor si a faptelor care mi-lea insuflat bunica din partea mamei au disparut. Casa devine un miros de butoi plin de vin, pe mama o vad doar o servitoare ce cauta sa-si vada fiul mare. Cat de departe mi se pare totul, uneori credeam ca am uitat trecutul, dar sunt lucruri care nu se uita, sunt fapte ce nu se sterg, ele raman acolo undeva la nivelul de conservare. Zilele trecute am fost la mare, si stateam pe plaja, ma uitam cum mana prietenului meu modela un cerc in nisip si urmaream linistea cu care desena acea forma geometrica, cautam sa-i vad ochii si sa simt ce-i ofera aceasta liniste, sa vad unde ii este gandul, nu am reusit sa vad, dar ceva imi spune telepatic ca alerga prin firele de nisip. Caut alaturi de prietenul meu sa vad in fiecare firicel de pulberea albicioasa trecutul acestei pulberi. Cercul si linistea cu care este modelat oare confera un calm, da nisipul este foarte tihnit, apa nu ajunge la el, nu este nici o adiere de vant, totul este calm. Dar ce este in urma fiecarui strop de nisip, dar in spatele nostru? De multe ori uitam de unde venim, uitam cine suntem, ce vrem. Ne trezim dimineata speriati de un vis, transpirati de un cosmar, deschidem ochii si privim afara, ne trezim iar in banalitatea zilei si mediului in care traim. Nisipul, mare m-au trimis in trecut, am fost expediat in viata fara de griji alaturi de bunica mea, m-am trezit in valvataia certurilor produse de alcoolul ce dadea barbatia tatalui meu. Doamne nu stiu daca as putea face o statistica a clipelor frumoase si a celor urate. Mai bine nu, ca sigur m-ar urmari si acum. Prietenul meu are un fel minunat de a fi transant in a expune, tace. Da poate este bun punctul lui de vedere, dar nu poti sta in spatele unei linisti care nu-ti expune ce vrem, ce dorim. Ma bucur ca in linistea lui desena pe nisip, deci se exprima prin forme, cercul… ce forma perfecta. Dar unde este armonia clipelor din copilarie, unde este exuberanta si surasul clipelor de dezmierdare, da pare o retorica intrebare. EL, este numele prietenului meu, este numele sufletului meu ce ma urca in ceruri de fericire ce ma scutura de pamant cand nu stiu sa merg drept, cand gresesc. Da EL este un alint real al unui suflet care ma facut sa-mi redescopra indentitatea si sa ma rup de lumea bitilor, sa ma rup de indentitatile false ale unor indivizi ce le este teama sa spuna ca nu sunt ei, le este teama sa vada ca din cauza unor lipsuri importante de afectiune au devenit sclavii unor indentitati ce nu le apartine. M-am rupt de un non-sens si m-am trezit matur fiind ca am trecut prin viata si nu am fost fericit, el, prietenul meu ma trezit din lehamitea de viata, ma scos din greata vietii. Chipul lui cand sa intalnit cu al meu si-au vorbit, ce? Nici astazi nu stiu. Nu stiu ce poata vorbi sufletele noastre, asa de diferite si totusi asa de alaturate de mereu spui ca-i un singur suflet o singura inima.
Ce este viata mea prinsa de durere si zbucium cum sa visez cand nu dorm, ce este viata mea atunci cand soarele sta intr-o eclipsa si rare ori mai arunca o raza de caldura catre un suflet racit de tristete si nefericire.
Merg pe trotuarul intunecat, si vantul tinde sa fie racoros, ori sunt obosit si asa simt ultima adiere a verii. Este liniste pe strada, si inima alerga precipitata, mi se rascolesc din nou gandurile iar ma precipit prin gunoaiele vietii. Of, dar sunt obosit de gunoaie, de trecut. Ma opresc de a mai privi in urma mea, uite zambesc in noapte, dar ciudat nu poate nimeni sa ma vada ca, chiar zambesc. Prietene unde esti sa vezi ca zambesc deschis catre tine, ca tu mai invatat din nou sa zambesc. Oftez adanc, ca departe este primul meu zambet de fericire, tare departe, si parca acum este doar un mic feedback a celor clipe, mic pentru ca acum constientizez ca poate fi doar in trecere pe fata mea, in sufletul meu. Dar ce fac eu sa-l opresc definiv in mine. Nu mai vreau clipe pusti si intunecate, doar eu si ce-L de sus mai poate sti care-mi este destinul.
Dar nu nu mai alerg, si caut o conversatie – expunere mai bine spus, catre iubirea sufletului meu:
Suntem atat de naivi cateodata. Fugim deseori de simplitatea unor cuvinte rostite, de starea interioara din noi. Nu am recunoaste nici in ruptul capului ceea ce simtim si ne face bine. Ducem povara propriului orgoliu. Nu mai stim sa zambim din simplitate, nu mai apreciem sinceritatea. Ne e teama sa fim generosi in cuvinte frumoase. Ne-am pierdut eu-l interior. Privim si nu vedem nimic. Ascultam , dar nu auzim nimic. Atingem si nu simtim decat pustiu. Am uitat ce inseamna MULTUMESC. Pentru cele mai simple lucruri care ni se intampla. Pentru orice vorba frumoasa. Pentru fiecare zambet.

Traim...

Traim intr-o lume in care timpul nu ne ajunge, prietenii dispar incet-incet, goana dupa mai mult incepe sa stapaneasca si frumosul se pierde pe zi ce trece. Am citit nu de mult urmatoarele vorbe spuse candva de Aristotel : “Without friends no one would choose to live, though he had all other goods…”

Prieten adevarat iti este acela care prin orice metode incearca sa te ajute sa te cunosti pe tine, sa te invete sa ai sufiecienta incredere in tine si in deciziile tale, sa-ti arate ca perceptia pe care o ai despre tine si despre lume nu este cea mai buna. Prieten adevarat este cel care te forteaza sa gandesti, sa inveti ca niciodata nu e prea tarziu sa faci ceva ce-ti doresti cu adevarat, sa te ajute sa inveti ca poti culege stele dar sa ramai cu picioarele pe pamant. Prieten adevarat este cel care te ajuta sa te regasesti, este cel care iti deschide ochii pentru a vedea clar lucruri pe care din motive obiective sau subiective pana la un moment dat nu le vedeai sau nu doreai sa le vezi. Prieten adevarat este acela care indiferent de varsta si de situatie reuseste sa te faca sa-ti dai seama ca viata poate fi frumoasa cu adevarat daca esti in stare sa alegi din ea numai ceea ce te poate face fericit. Prieten adevarat este persoana care te provoaca sa gandesti, sa te analizezi, sa vezi daca nu cumva tu esti singurul vinovat pentru toate nenorocirile si supararile pentru care ti-ai invinovatit soarta, refuzand sa accepti ca esti singurul vinovat. Chiar daca la un moment dat ai crezut ca doar te injoseste, daca ai curajul sa recunosti ca ceea ce a facut a fost spre binele tau, sa te analizezi si sa te hotarasti sa schimbi ceea ce nu te avantajeaza, atunci este un prieten adevarat si trebuie sa fi recunoscator ca ai intalnit un asemenea OM.

Cred ca orice prietenie are de fapt la baza o relatie de schimb…fiecare are nevoie de ceva ce poate sa-i ofere celalalt. pai si schimbul de prietenii nu e tot un schimb? reducand la simplul absolut, aminteste-ti de anii de scoala cand ni se punea intrebarea aia stupida imi dai prietenia ta?… zambesc! dar acuma, privind cu ochii adultului, imi dau seama ca in inocenta noastra nu eram chiar prostovani. ceream ceea ce ne doream, nu impuneam, nu furam, nu ne strecuram pe sub piele, nu intram cu bocancii murdari de noroi. intrebam si asteptam raspunsul. iar in urma lui, mergeam sau nu mai departe, facand schimb de prietenii , pentru ca intotdeauna exista aceasta reciprocitate, venita odata cu raspunsul afirmativ. Ce e prietenia de fapt intr-o lume in care totul e relativ? e o incantare de idei…un lung sir de compromisuri….o strangere de mana si o deschidere de inima…placerea de a-ti bea cafeaua insotit? Strain de mine acest cuvant…straina de mine aceasta stare desi mi-o doresc si o caut neincetat zi si noapte in ochii semenilor. Cite cuvinte frumoase circula in aceasta lume “simte soarele cum iti incalzeste pielea, priveste curcubeul daca nu mai ai nici o speranta, gusta picaturile de ploaie daca te incearca setea, asculta vuietul vantului atunci cand te copleseste tristetea si simte-ma pe mine aproape daca nu mai ai pe nimeni” – nu cuvinte care iti incanta sufletul. Ai gasit o persona care iti da fiori ca esti langa ea, hm… este greu sa-ti stapanesti nelinistile interioare atunci cand iti strange mana la despartire, ai vrea sa nu te desparti niciodata de el, ai vrea sa-ti patrund in trup si sa fie prezent tot timpul in tine in fiinta ta.

Salut vizitatorule !!!

Un nou inceput in secoulul XXI, un jurnal online in care sa scri tot ceea ce gandesti, ce ideii si cu precadere cat poti de mult sa critici. Nu critic ori si ce la intamplare si doar ceea ce imi sta in fatza fara sa conteneasca regretele, critic nesimtenia si imbuibarea atipica individului cu capul pe umeri. Voi fi chiar criticul meu, evident si cu ajutorul vostru incerc sa reforumlez comunitatea oamenilor simpli ca fac pasi decenti in a se indentifica in traitorii acestui pamant.