Atunci am nevoie...

Iubeste-ma cand o merit cel mai putin; atunci am nevoie cel mai mult, spune un proverb chinezesc. Daca ma-si resemna ar insemna sa ma inchid in mine si  ma voi sufoca la fiecare principiu. Fiecare din noi traieste intr-un univers propiu, in care isi creaza propia lume si se guverneaza dupa principiile care ii ghideaza viatza.  Am crea un zid, un zid ce ar obstructiona orice speranta. Fiecare dezamagire pe care o traiesti, fiecare vis spulberat, fiecare speranta catre un univers sau o lume utopica, fiecare obstacol pe care viata ti l-a rezervat si peste care nu ai reusit sa treci, reprezinta o caramida in acest zid.
Cu cat zidul devine mai inalt si ia mai multa amploare in lumeea pe care ti-ai creat-o, cu atat sperantele devin mai slabe si se naste in noi sentimentul de resemnare.

Traim intr-o lume ciudata si plina de nepravazut. Daca azi avem ceva, maine poate ca v-a disparea fara urma. Nimic nu e sigur. Pe ce te mai poti bizuii astazi? Pe nimic ar spune multi, pe tine ar spune optimistii.  Merg si eu pe ultima parere.  Nu te poti baza decat pe tine insuti, pe sentimentele si instinctele tale. Nu trebuie sa asculti de nimeni, doar tu esti cel ce conteaza si atat. Poate te gandesti ca persoana iubita merita toata increderea ta si chiar o merita daca gandesti asta.

Zilele trecute discutam cu un om minunat, din noiamul literelor mele (nu va ganditi ca am un numar asa de impresionant de prieteni, precum numarul literelor din alfabet – ma joc asa pentru ca nu doresc sa folosesc numelelor) R face parte din categoria oamenilor minunati, cerebrali si constienti. Chiar daca uneori mai derapeza in necunoastere, isi revine repede in pozitia de vertical si onorabil regreta acel mic alunecus. Nu o sa vorbesc mult despre R, dar simt  nevoia sa arunc aici cateva pareri despre el si despre noi. Imi povesteai de un trecut nu prea indepartat, te-am lasat cu lacrimile in ochi si nu puteam sa te ajut, dar tot ce doresc este sa nu fi dezamagit de mine, de tine si de cei din jur.  Un univers ciudat, un echilibru perfect intre divin si profan, asa as putea sa definesc ceea ce stiu despre tine. Ma uit printre literele cuvintelor si iti vad chipul, ta vad stapan pe tine in expunere, dar esti un micut putin derutat de gandurile tale, de visuri si dorinte. Nu ai de ce sa te temi cand poti fi protejat. Ceva ma tine departe de tine, nu pentru nu vreau sa te tin in brate si pentru ca timpul refuza sa avanseze de 10 ori mai repede pentru a puta face asta. Nu doresc sa avanseze pentru ca doresc sa te bucuri de inocenta. Draga R ma intrebai daca stiu ceea ce scriu, da stiu si sunt convins ca constientizez cuvant cu cuvant. Ma uit catre interiorul meu si: Cine ti-a spus o vorba buna? Cine te-a tinut in brate cand aveai nevoie de asa ceva? Cine te-a alintat cand iti plangeai de mila? Cine a fost langa tine? Cine a crezut ca iti poti reveni? Cui i-ai aratat ca esti la capatul puterilor? Si pot raspund ca nimeni. Atunci de ce am ales sa-ti fiu aproape? Simplu sa ai pe cineva asa cum eu nu am reusit sa am atunci cand a trebuit. Da acum sunt asezat, am tot, aproape tot, si as putea spune ca dorm linistit, dar nu, nu pot spune asta, pentru ca mai apar la suprafatza stari, ganduri care ma macina. Nu ar trebui, dar din pacate sunt, si ma apasa. De multe ori am dorit sa nu mai fiu, sa nu mai ma simt in plus, sau, ca pot sfarma fericirea cuiva drag.

Lupt de ani cu mine, cu gandurile mele, cu deziluziile vietii. Ma intreb de multe ori de ce am devenit asa de reci, nepasatori si neprimitori. Simplu, ca nu mai putm transforma in realitate un vis. NIMANUI… NIMENI NU PUTEA FI LANGA TINE. Ca sa ajungi sa fii alaturi de cineva trebuie sa-i fii prieten, sa poti sa-l sprijini, sa-l intelegi perfect si sa-l iubesti cum nu te iubesti nici pe tine. Cum poti sa fi prieten cand nu mai sti de fapt ce este prietenia, cand totul este o lasitate si un interes, asa percepem toti, un interes.  Nu stiu de ce, dar, suntem noi capabili sa fim prieteni? Prefer sa treaca ani si sa astept sa transformi maturitatea de acum cu cea fizica. Dar cred ca va trece o perioada lunga fara sa mai stiu cine esti, nu ca vreau si ca asa ne duce viatza, pe drumuri paralele si nu putem sa le unim. Ar fi mult prea devreme, pentru ceea ce ai scris tu  intr-un post, sau prea tarziu pana cand ai fi matur. Dar vezi tu, nu alerg dupa un trup si dupa o minte, doar dupa un suflet candid si efemer. Le ai pe amndoua, dar te panichezi si este firesc acum. Nu stiu cum ma-si comporta daca ai fi in fata mea acum, poate intuiesti gandurile mele, dar sunt convins ca ar fi mult mai multe ganduri decat realitatea. Am vazut in tine R, o transformare de la penultima conversatie si asta ma pus pe ganduri, ma framanta. Nu stiu ce si de ce, dar timpul o sa raspunda in locul nostru.

Halucinant B apare din nou si imi povesteste ce minunat sa distrat el in club X, abstracta decizie de am povesti multe, vrute si nevrute. De ce a ales asta, stie ca nu ma pasioneaza viatza de club, probabil a ales asta ca sa ma faca sa ma simt bine de binele lui. Oare a fost bine? Ma bucur ca a reusit sa rupa o bariera care il retinea si-l izola.

Cel mai dureros e atunci cand cineva a avut nevoie de tine si tu ia-i oferit sprijinul, cand ti-a cerut sfaturi iar tu le-ai dat pe cele mai potrivite, ai fost si ai plans langa el cot la cot. Iar atunci cand tu ai fost in dureri acel prieten despre care vorbim nu ia pasat de tine si de problemele tale. Forme relative de perceptie ? Egoism?

Pentru astazi atat !